... si a fost si india...
pe parcursul vacantei, am incercat sa tin un mic jurnal pe telefon... multe din ganduri le-am formulat coerent, cu fraze cursive, cu subiect si predicat. de cele mai multe ori insa, am facut doar o schita a numeroaselor experiente pe care le traisem in ziua respectiva.
o sa incerc sa adaug aici.. cateva fragmente macar din ce am retinut din extraordinara mea drumetie...
New Delhi
Am aterizat, am batut palma cu luci si am constatat cu emotie "bai, iti vine sa crezi? Suntem in india!" Am mai avut reactia asta in urma cu doi ani in momentul in care am trecut pe jos granita intre vietnam si cambodgia. Atunci parca eram mai agitat. Veneam dupa un surprinzator de placut vietnam si nerabdator sa experimentez limitele saraciei asiei de sud est. De data asta insa, eram intr-un avion klm, venind din bucuresti via amsterdam. Si nu uitati, am aterizat in capitala Indiei. Primul soc apare la iesirea din cladire, acolo unde foarte multi domni, samanand izbitor cu unii de la noi pe care i-am vazut eu la televizor ca se ocupa cu "reciclarea", ducand sinele de cale ferata la fier vechi, ne sar ca hienele in fata, incercand sa ne convinga de beneficiile maxime ale automobilelor de lux pe care le conduc spre oras. Incantati de decizia de a apela la solutia oferita de autoritati de a folosi un prepaid taxi, cautam usor intrigati celebrele "black and yellow taxis". Pana sa apucam sa bagam de seama, un puradeu agitat pune mana pe bagajele noastre si deja cand noi ne gandeam daca are rost sa reactionam in vreun fel, suntem usor imbranciti intr-o "limuzina" de pe la sfarsitul anilor 60, fara geamuri si cu genunchii la nivelul molarilor, si trimisi la drum. Doamne-ajuta!
Nota: la intrebarea daca stie sa ajunga la adresa solicitata, soferii nu spun niciodata da sau nu. Raspunsul tipic este "ok sir, ok". "So, you know this hotel??", "ok sir, ok". Atentie, asta nu inseamna, dupa cum aveam sa aflam mai tarziu, decat "lasa ca ajungem noi in oras si mai vedem de acolo"
Evident ca nu stia.
Cu cat mergeam mai mult, cu atat strazile deveneau mai intunecoase, din ce in ce mai multi copii dormeau pe marginea drumului, gramezile de gunoi din apropierea lor erau parca din ce in ce mai mari, iar glumele noastre din ce in ce mai rare. Ajungem intr-un final, dupa un slalom de mare angajament printre gramezile de oameni de pe jos si vacile parcate in fata garii, la hotelul nostru. Simt si acum in piept suspinul comun de usurare, vazandu-ne in camera noastra, vii si nevatamati.
Ziua I
Emotiile sosirii ne-au facut sa dormim dimineata pana destul de tarziu. Nu avem rezervare confirmata decat pentru prima noapte asa ca ne pregatim de plecare, dar sperand totusi ca in ultima clipa cei de la receptie sa gaseasca o solutie sa ne dea o camera si pentru urmatoarele doua nopti. Evident ca nu au gasit, asa ca ne bazam pe recomandarea unei receptionere extrem de dragute, care ne aranjeaza si un taxi care sa ne duca "vis-a-vis, la un hotel cel putin la fel de bun". Dupa 20 de minute de mers cu masina ajungem intr-un gang mizerabil, unde soferul ne invita sa ne dam jos in fata unei vagaune cu un banner patat pe care scria "lee grand palace". Dupa cateva zeci de secunde de ezitare, ne facem curaj sa coboram si sa intram in hotel. Luci merge sa verifice camera care ni s-a oferit si desi nu se intoarce foarte incantat, decidem totusi sa ramanem.
Ne asezam frumos lucrurile in camera, iar dupa 30 de minute, luci, cu nervii intinsi la maxim, decide ca asternuturile sunt prea murdare pentru pijamaua lui neteda si stralucitoare si vrea neaparat sa plecam si sa cautam in alta parte. Bineinteles ca cei de la receptie (termen destul de generos) ne pun sa platim jumatate din pretul pe o noapte (si asta ca o favoare, ca sa nu platim integral).
Plecam pe jos cu bagajele, complet dezorientati fara sa stim exact ce anume cautam si unde vrem sa ajungem. Dupa o scurta ratacire in zona, ajungem pe strada pe care stiam ca e un hotel bine recomandat in lonely planet. Desi dublu ca pret fata de ce stiam si planificasem noi, decidem sa ramanem la grand godwin pentru ca arata foarte bine; pe fondul de stres acumulat, ne-am gandit ca ne va prinde bine sa ne intoarcem intr-o camera curata, cu geam larg si intr-un hotel cu personal foarte dragut si amabil Ne odihnim pt vreo doua ore dupa haosul de dimineata si ne hotaram ca e timpul sa infruntam curajos jungla de afara, decizie care era sa ne coste aproape intreaga excursie luand in considerare stresul care l-a macinat pe luci in acea dupa-amiaza.
Iesim sa cautam un magazin de unde sa luam apa plata si dupa vreo 15 minute de mers pe jos, multumim recunoscatori divinitatilor (oricare ar fi fost ele) ca suntem in viata si cu super pretiosul lichid in brate, ne aruncam cu mult aplomb in primul mijloc de transport care ne iese in cale.
Greseala fatala.
Capacitatea noastra de a suporta traficul (mult spus trafic) din delhi de pe bancheta din spate a unei biciclete de pe vremea bunicilor nostri de la tara la care pedaleza unu mic si negru de respira greu, a fost serios supra-apreciata. Semafoarele (singurul element de regularizare a circulatiei) sunt absolut optionale iar regula din asia de sud est conform careia "am ajuns primul la intersectie, nu ma intereseaza, inchid ochii si trec!" se aplica cu rigoare si aici. Regula de intrare mai sus mentionata, experimentata de pe cel mai instabil si fragil mijloc de locomotie posibil, a dus la un tremur constant si incontrolabil al mainilor lui luci. Dar o sa ma intorc la tremuriciul leibovician, pentru a relata sedinta nocturna de terapie intensiva cu solutie de bere kingfisher.
Deocamdata am ajuns la momentul in care, vazand ca cel de sus in marea lui bunatate ne-a tinut in continuare departe de el, am decis foarte ferm, ca doi buni evrei, sa vizitam, evident, o moschee!
Ajungem la poarta principala de la Jama Masjid, cea mai mare moschee din India Ne descaltam, vrem sa intram dar portarul vede aparatul foto si imi cere 200 rs. Explic ca nu vreau sa fotografiez. Nu-l intereseaza si nu imi da voie sa intru dar ne trimite la poarta 2, unde, spune el, se poate intra oricum La poarta 2 ne dam seama ca si-a batut joc de noi pentru ca si acolo, desi am incercat sa prevenim o reactie inoportuna, sare vigilent portarul cerand sa controleze gentile. La solicitarea noastra de a vizita tinand aparatul inchis in geanta ni s-a replicat "no problem, you go back to hotel, come back tommorow, no camera". Super! Decid sa platesc taxa si sa make good use of my new clr canon camera.
Cum treci de poarta patrunzi intr-o curte imensa, impresionanta.; platim inca 100 rs ca sa urcam in minaret de unde avem vedere panoramica asupra mizeriei orasului. Nu as recomanda urcarea celor claustrofobi.
Cu 30 de minute inainte de apus nu au voie decat musulmanii asa ca practic suntem dati afara.
In fata moscheii, pe scari, in timp ce ne incaltam, doi indieni vin alergand spre noi, luam pozitie defensiva (mainile stranse pe buzunare, vocile gata incordate pentru un strigat de lupta, privire razboinica) si asteptam... In momentul in care ajung langa noi, cei doi "baietasi", tinandu-se tandru de mana, ma ignora pe mine in totalitate si se fixeaza ferm in fata lui luci si solicita extrem de dragastos sa faca poza cu ei. Evident ca luci nu poate refuza o asemenea onoare, mai ales ca orgoliul lui de frumushel s-a umflat instantaneu cat cupola moscheii, asa ca zambetul sau colgate a facut ca cei doi localnici sa fie in al noulea cer, probabil pentru vreo saptamana de acum inainte.
Plecam pe jos cu intentia de a ajunge la red fort, ne dam seama ca e prea departe; aglomeratia ingrozitoare si venirea serii ne determina sa ne intoarcem. Din nou, decizie semi-sinucigasa sa folosim mijlocul de transport care ne-a terminat psihic prima data - cycle rickshaw In camera, dupa o prima zi ca in povesti, Luci tremura si aproape ca vrea acasa. Se invarte ca catel turbat intr-o cusca si nu stie ce sa faca sa se linisteasca. Nu stiu exact de ce, pentru ca si eu am trecut prin aceleasi peripetii, dar eu ma abtin cu greu sa nu rad. Il conving ca o portie de chicken masala si una de palak paneer insotite de un kingfisher rece (sau doua, trei...) might just do the trick. Si am avut dreptate...
Day 2
Luam o masina cu sofer pentru opt ore cu limita de 80 km; Soferul nostru, Santosh, ne duce la red fort, la gandhi smriti (locul in care a fost incinerat "parintele natiunii", dvenit acum un parc superb si un loc de pelerinaj pentru toti indienii, indiferent de varsta sau religie) si la lotus temple (unul dintre cele mai importante temple din lume ale credintei bahai). Conceptul este foarte interesant, interiorul templului este lipsit de orice insemn religios, oricine fiind invitat sa petreaca cateva momente in liniste si meditatie. Atmosfera este intr-adevar extrem de serena. Cativa tineri se invart prin sala in forma de frunza de lotus, pastrand cu grija linistea. Luci e foarte intrigat de ar raspunde oricare din acesti tineri in momentul in care ar fi intrebati cu ce se ocupa la locul de munca. N-am stiut sa-i raspund la aceasta intrebare.
Pranzul il luam la un restaurant unde ne duce soferul, evident pentru un comision din partea proprietarilor, unde suntem invitati sa ne asezam intr-una din cele doua sali. La insistentele noastre, luam loc in sala cu mai multi localnici, ca abia atunci sa ne dam seama ca noi, ca turisti, primeam exact acelasi meniu, cu aceleasi mancaruri, scrise in aceeasi limba, engleza, dar cu alte preturi. Efectiv aceeasi mancare era de doua ori mai scumpa pentru noi. Oricum merita mentionat ca si in conditiile acestea, pentru noi a fost mai ieftin decat o masa la "la mama".
Ne oprim apoi la Gate of India, un arc de triumf dedicat soldatilor indieni cazuti in razboiul afgan precum si in primul razboi mondial...
.... to be continued...
luni, 26 aprilie 2010
marți, 23 decembrie 2008
la renaissance... of a blog...
Tocmai ma gandeam ce manifestari speciale ar trebui sa organizez pentru comemorarea unui an de la trecerea in nefiinta a acestui blog… cand am realizat ca mai exista un mic suflu… o respiratie.. o sansa la viata…
Asta pentru ca in perioada asta de …convalescenta.. s-au intamplat atat de multe lucruri… de atat de multe ori mi-am spus “that’s it.. nu pot lasa momentul asta sa treaca fara sa-l imortalizez in cateva cuvinte in micul meu jurnal”. Ca sa nu mai vorbesc de invidia care ma rodea de fiecare data cand admiram apetitul pentru povesti al prietenilor mei.. pasionati de propriile lor bloguri… dana, david, magdutza etc…
Am vrut sa povestesc despre a 10-a editie a festivalului te teatru T4t, unde am fost presedintele juriului, despre programul de diplomatie din vara asta de la ministerul de externe israelian, despre admiterea lui albertzel la cea mai tare scoala de business din europa, insead, despre sansa de a-l asculta, vedea, admira pe leonard cohen de doua ori in cursul acestui an, la londra si la bucuresti, despre fetivalul de film de la ierusalim si mai ales despre cel de la montpellier, despre “mazalsim corporate events”, firma pe care am deschis-o la sfarsitul lui septembrie, despre minunatul program limmud de la paris, despre weekendul de la moeciu cu prietenii de la salsa, despre cel mai reusit party de ziua mea din ultimii ani, despre cel mai bun tort din lume (alcazarul facut de mama mea), despre teambuilding-ul cu rolandberger, primul proiect al companiei mele si un mare success datorita intregii echipe cu care am lucrat.… si despre multe, multe altele…
Nu stiu de ce, dar nimic nu a reusit sa ma motiveze mai mult decat… un film...
Cred ca as fi fost luat de nebun si posibil legat (din motive de securitate)daca in avionul cu care am venit in Israel…(la momenul in care scriu aceste randuri, sunt in ierusalim).. m-as fi ridicat in picioare cu laptopul in brate si as fi inceput sa aplaud… la finalul filmului.. pentru ca asta a fost reflexul automat la ultima replica din “the lives of others”…
Cu greu m-am abtinut… si pentru ca intregul bagaj de emotii acumulate pe parcursul vizionarii trebuia sa se reverse cumva… mi-au dat lacrimile… E drept ca eu ma emotionez destul usor… dar mi-era atat de dor sa vad asa ceva. Stiti vorba aia cu fluturii din stomac… simptomatic pentru momentul in care te autodiagnostichezi “clar, m-am indragostit”. Well… un medic atent.. ar sti ca in cazul unor bolnavi atipici de genul meu.. asemenea simptom apare si in momentele rare in care sunt coplesit de emotii generate de un spectacol sau un film …
Nu sunt sigur ca pot sa imi gasesc cuvintele prin care sa va spun de ce mi-a placut atat de mult “the lives of others”… este o opera de arta… fara a fi pretentios, sofisticat, ambiguu… Este o poveste incredibil de simpla, spusa minunat, cu niste actori fabulosi.
Desi vorbeste despre a anumita perioada istorica.. si intreaga poveste este legata contextual de acele moment… filmul nu este nici pe departe despre sistemul totalitar est-german, despre Stasi, infioratoarea securitate care a distrus mii de vieti, si nici macar despre reprezentantii celor doua “tabere”… tortionarii pe de o parte si artistii si intelectualii reactionari pe de alta parte… Filmul vorbeste despre devenire, despre schimbare, despre metamorfozarea fiintei si spiritului uman, despre drumuri initiatice spre transformarea in “der gutten mensch”.
Partitura actoriceasca a personajului principal este o capodopera ce transcende dincolo de meserie si maiestria profesionistului… sunt doua ore de revelatie umanista, doua ore de o densitate izbitoare ce arhiveaza subtil viata in esenta pura.
Pot sa inchei doar cu sentimentul ca scurta si banala replica finala a filmului exprima cel mai bine satisfactia profunda de a fi fost calator prin cele doua ore…”it’s ok …it is for me” :)
Asta pentru ca in perioada asta de …convalescenta.. s-au intamplat atat de multe lucruri… de atat de multe ori mi-am spus “that’s it.. nu pot lasa momentul asta sa treaca fara sa-l imortalizez in cateva cuvinte in micul meu jurnal”. Ca sa nu mai vorbesc de invidia care ma rodea de fiecare data cand admiram apetitul pentru povesti al prietenilor mei.. pasionati de propriile lor bloguri… dana, david, magdutza etc…
Am vrut sa povestesc despre a 10-a editie a festivalului te teatru T4t, unde am fost presedintele juriului, despre programul de diplomatie din vara asta de la ministerul de externe israelian, despre admiterea lui albertzel la cea mai tare scoala de business din europa, insead, despre sansa de a-l asculta, vedea, admira pe leonard cohen de doua ori in cursul acestui an, la londra si la bucuresti, despre fetivalul de film de la ierusalim si mai ales despre cel de la montpellier, despre “mazalsim corporate events”, firma pe care am deschis-o la sfarsitul lui septembrie, despre minunatul program limmud de la paris, despre weekendul de la moeciu cu prietenii de la salsa, despre cel mai reusit party de ziua mea din ultimii ani, despre cel mai bun tort din lume (alcazarul facut de mama mea), despre teambuilding-ul cu rolandberger, primul proiect al companiei mele si un mare success datorita intregii echipe cu care am lucrat.… si despre multe, multe altele…
Nu stiu de ce, dar nimic nu a reusit sa ma motiveze mai mult decat… un film...
Cred ca as fi fost luat de nebun si posibil legat (din motive de securitate)daca in avionul cu care am venit in Israel…(la momenul in care scriu aceste randuri, sunt in ierusalim).. m-as fi ridicat in picioare cu laptopul in brate si as fi inceput sa aplaud… la finalul filmului.. pentru ca asta a fost reflexul automat la ultima replica din “the lives of others”…
Cu greu m-am abtinut… si pentru ca intregul bagaj de emotii acumulate pe parcursul vizionarii trebuia sa se reverse cumva… mi-au dat lacrimile… E drept ca eu ma emotionez destul usor… dar mi-era atat de dor sa vad asa ceva. Stiti vorba aia cu fluturii din stomac… simptomatic pentru momentul in care te autodiagnostichezi “clar, m-am indragostit”. Well… un medic atent.. ar sti ca in cazul unor bolnavi atipici de genul meu.. asemenea simptom apare si in momentele rare in care sunt coplesit de emotii generate de un spectacol sau un film …
Nu sunt sigur ca pot sa imi gasesc cuvintele prin care sa va spun de ce mi-a placut atat de mult “the lives of others”… este o opera de arta… fara a fi pretentios, sofisticat, ambiguu… Este o poveste incredibil de simpla, spusa minunat, cu niste actori fabulosi.
Desi vorbeste despre a anumita perioada istorica.. si intreaga poveste este legata contextual de acele moment… filmul nu este nici pe departe despre sistemul totalitar est-german, despre Stasi, infioratoarea securitate care a distrus mii de vieti, si nici macar despre reprezentantii celor doua “tabere”… tortionarii pe de o parte si artistii si intelectualii reactionari pe de alta parte… Filmul vorbeste despre devenire, despre schimbare, despre metamorfozarea fiintei si spiritului uman, despre drumuri initiatice spre transformarea in “der gutten mensch”.
Partitura actoriceasca a personajului principal este o capodopera ce transcende dincolo de meserie si maiestria profesionistului… sunt doua ore de revelatie umanista, doua ore de o densitate izbitoare ce arhiveaza subtil viata in esenta pura.
Pot sa inchei doar cu sentimentul ca scurta si banala replica finala a filmului exprima cel mai bine satisfactia profunda de a fi fost calator prin cele doua ore…”it’s ok …it is for me” :)
miercuri, 13 februarie 2008
care este capitala...?
e incredibil cat de ignorant sunt... eu la 7 ani nu stiam care e capitala cambodgiei.. sunt sigur de asta... nu prea sunt convins ca o stiam pe cea a frantei, angliei sau sua. sau poate doar au mai evoluat lucrurile de acum 21 de ani si dintr-odata copii sunt mult mai culti si mai interesati ... oricum.. undeva departe.. in nord-vestul cambodgiei.. considerata (pe buna dreptate) third world country ...printre mormanele de gunoi, colibele din chirpici si hotelurile Le Merdian si The Prince of Angkor .. si-a facut loc un mic pui de cambodgian.. in picioarele goale si cu hainele rupte... cu ochi sclipitori si zambet nebun.. care la la auzirea cuvantului romania a reactionat prompt "oh, capital bucharest" :)!:)!:)!
duminică, 10 februarie 2008
ma mai gandesc
e miezul noptii si noi suntem intr-un bar unde bem vin (eu), bere (luci) sau cocktailuri exotice (albert).. si mancam cu totii chicken curry.. o specialitate traditionala... desi initial indiana.. adaptata locului prin mirodenii locale si alte ingrediente.. desi putin picant.. absolut delicios.\
imi permit vreo 2-3 minute la net pentru ca sunt singurul care nu e absorbit de nu stiu exact ce meci din liga engleza. dupa cum spuneam.. nici picior de localnic.. in afara de absolut superbele fete de la bar.
hai sa o luam putin mai sistematic. prima destinatie dupa singapore a fost chiang mai nordul tailandei. deja o alta lume decat cea din care veneam (ma refer la singapore). a fost senzatia pe care o traiesc cand ma intorc de la londra la bucuresti. din pacate nu mai tin minte multe lucruri.. vreau doar sa povestesc putin despre excursia de o zi pe care am facut-o in regiune. excursiile astea...(apropo.. lucrul asta e valabil in absolut toate regiunile din tioate tarile din zona) sunt organizate de 2-3 firme (tour-operators) insa se vand de sute (nu exagerez) de agentii.. si chiar localnici. fac o paranteza ca sa mentionez despre adapatarea asiatica a unui concept capitalist si anume acela de servicii integrate. daca cumva cineva crede ca soferul de taxi (sau de tuc-tuc) este doar sofer .. se inseala amarnic. ei iti pot oferi absolut, Absolut, orice! rezervare la hotel, bilete de tren, autobuz, vapor, bilete la muzee, croitori, frizeri, femei, baruri, droguri.. Orice.
Pentru ca intreg sistemul turistic este o jungla concurentiala care se bazeaza pe comisioane. Asa ca se castiga din orice!....
ma opresc putin.. revin.. chiar pe postarea asta
imi permit vreo 2-3 minute la net pentru ca sunt singurul care nu e absorbit de nu stiu exact ce meci din liga engleza. dupa cum spuneam.. nici picior de localnic.. in afara de absolut superbele fete de la bar.
hai sa o luam putin mai sistematic. prima destinatie dupa singapore a fost chiang mai nordul tailandei. deja o alta lume decat cea din care veneam (ma refer la singapore). a fost senzatia pe care o traiesc cand ma intorc de la londra la bucuresti. din pacate nu mai tin minte multe lucruri.. vreau doar sa povestesc putin despre excursia de o zi pe care am facut-o in regiune. excursiile astea...(apropo.. lucrul asta e valabil in absolut toate regiunile din tioate tarile din zona) sunt organizate de 2-3 firme (tour-operators) insa se vand de sute (nu exagerez) de agentii.. si chiar localnici. fac o paranteza ca sa mentionez despre adapatarea asiatica a unui concept capitalist si anume acela de servicii integrate. daca cumva cineva crede ca soferul de taxi (sau de tuc-tuc) este doar sofer .. se inseala amarnic. ei iti pot oferi absolut, Absolut, orice! rezervare la hotel, bilete de tren, autobuz, vapor, bilete la muzee, croitori, frizeri, femei, baruri, droguri.. Orice.
Pentru ca intreg sistemul turistic este o jungla concurentiala care se bazeaza pe comisioane. Asa ca se castiga din orice!....
ma opresc putin.. revin.. chiar pe postarea asta
superba mizerie
de la ultima postare si pana astazi au trecut cred mai bine de doua saptamani... de multe ori am inceput sa scriu cate ceva, dupa care am renuntat... traiesc niste momente fantastice si nu imi dau seama cum ar trebui sa pun aceste lucruri in cuvinte pentru a reda cat mai fidel emotiile si senzatiile prin care trec. nici macar miile (si nu exagerez) de poze pe care le-am facut nu vor putea niciodata sa redea atmosfera aceasta de aici... atat de diferita de cea cu care suntem obisnuiti pe strazile europene.
parca nici mie nu imi vine sa cred cand o spun dar intr-adevar.. sunt in phnom penh, in capitala cambodgiei, una dintre cele mai sarace tari din lume. si de cand nu am mai scris nimic... am trecut prin tailanda.. si mai ales prin vietnam. si doamne! ce experienta a fost asta. ieri aveam senzatia ca toata excursia asta se apropie de final si nu mai am nimic nou de vazut.. gresit.. in fiecare zi descopar ceva nou.. ba nu, in fiecare minut. stiu ca ce scriu acum suna foarte dezordonat.. de asta sper sa nu citteasca prea multi.. dar nu pot sa mai las lucrurile sa treaca prin mine fara sa le povestesc ... amintirile raman,, dar senzatiile se pierd incet incet.
sper sa apuc sa spun la un moment dat si despre tailanda si vietnam.. dar acum vreau sa povestesc putin despre cambodgia
nu puteti sa va imaginati contraste mai puternice decat aici.. mizerie si saracie absoluta, copii bolnavi zacand pe marginea drumului.. iar pe partea cealalta a strazii.. vile luxoase, masini de sute de mii de dolari si terase sclipitoare pentru turisti. nu gasesc cuvintele prin care sa descriu insa frumusetea oamenilor. exact cum ati citit... frumusetea oamenilor. sunt superbi!!!! femei, barbati si copii... cambodgienii sunt o rasa aparte .. poate mai aproape de Dumnezeu.. pentru ca au cu adevarat ceva magic. te privesc in ochi cu mult curaj si demnitate.. iar ochii lor sclipesc, zambesc.. te umplu de o caldura.. pe care nu o intelegi dar te face cu o picatura mai fericit.
nu, sa nu credeti ca sunt high...(desi nu ar fi greu... ca o paranteza.. la terase se gaseste in meniu "happy pizza".. pentru cei care viseaza la amsterdam.. nu va fi greu sa isi dea seama care este ingredientul de baza la aceasta specialitate culinara). dar e greu... e foarte greu sa zambesti celor din jur.. cand iti dai seama cat de mult se bucura pentru cei 50 de centi lasati ca tip... si mai ales cand vezi copiii... dupa cum spuneam mai devreme.. cei mai fumosi copii din lume sunt aici... nu am nici un dubiu. albert si luci se ingrijorau ca dau semne de pedofilie :)... nu, nu inteleg in acest fel frumusetea copiilor, sunt doar niste mici ingeri si nu ma pot abtine sa nu remarc acest lucru... insa nu recomand nimanui care e mai sensibil sa manance la o terasa deschisa spre strada.. de la prima inghititura esti inconjurat de 3-4 copii in picioarele goale.. care te privesc drept in ochi si iti cer sa imparti cu ei tot ce ai in fata.. nu asta ar fi o problema.. ci faptul ca daca o faci.. in 10 secunde mai apar inca 10.. mai frumosi.. mai saraci.. mai tristi.. mai infometati. poate suna ciudat ca desi vin din romania.. unde se intalnesc aceste lucruri destul de des.. m-au marcat astazi atat de tare. pur si simplu nu stiu sa spun de ce m-au impresionat mai tare decat acasa.
incercati sa negociati cu copii de 8-10 ani care vand carti pe strada.. de fapt vin la tine la masa sa-ti vanda... sunt smart.. discuta (da, intr-o engleza mult mai buna decat intalnesti in ultra-turistica tailanda), iti zambesc.. iti dau replici prin care te pun la punct... sunt pur si simplu niste oameni de care nu poti sa nu te atasezi.
plec acum... dar revin.. m-am incalzit numai repovestind acum aceste momente.. oricum.. mergem sa bem o bere.. sper ca undeva unde sa fie multi localnici.. desi nu stiu cati dintre ei isi permit un asemenea lux.
revin
parca nici mie nu imi vine sa cred cand o spun dar intr-adevar.. sunt in phnom penh, in capitala cambodgiei, una dintre cele mai sarace tari din lume. si de cand nu am mai scris nimic... am trecut prin tailanda.. si mai ales prin vietnam. si doamne! ce experienta a fost asta. ieri aveam senzatia ca toata excursia asta se apropie de final si nu mai am nimic nou de vazut.. gresit.. in fiecare zi descopar ceva nou.. ba nu, in fiecare minut. stiu ca ce scriu acum suna foarte dezordonat.. de asta sper sa nu citteasca prea multi.. dar nu pot sa mai las lucrurile sa treaca prin mine fara sa le povestesc ... amintirile raman,, dar senzatiile se pierd incet incet.
sper sa apuc sa spun la un moment dat si despre tailanda si vietnam.. dar acum vreau sa povestesc putin despre cambodgia
nu puteti sa va imaginati contraste mai puternice decat aici.. mizerie si saracie absoluta, copii bolnavi zacand pe marginea drumului.. iar pe partea cealalta a strazii.. vile luxoase, masini de sute de mii de dolari si terase sclipitoare pentru turisti. nu gasesc cuvintele prin care sa descriu insa frumusetea oamenilor. exact cum ati citit... frumusetea oamenilor. sunt superbi!!!! femei, barbati si copii... cambodgienii sunt o rasa aparte .. poate mai aproape de Dumnezeu.. pentru ca au cu adevarat ceva magic. te privesc in ochi cu mult curaj si demnitate.. iar ochii lor sclipesc, zambesc.. te umplu de o caldura.. pe care nu o intelegi dar te face cu o picatura mai fericit.
nu, sa nu credeti ca sunt high...(desi nu ar fi greu... ca o paranteza.. la terase se gaseste in meniu "happy pizza".. pentru cei care viseaza la amsterdam.. nu va fi greu sa isi dea seama care este ingredientul de baza la aceasta specialitate culinara). dar e greu... e foarte greu sa zambesti celor din jur.. cand iti dai seama cat de mult se bucura pentru cei 50 de centi lasati ca tip... si mai ales cand vezi copiii... dupa cum spuneam mai devreme.. cei mai fumosi copii din lume sunt aici... nu am nici un dubiu. albert si luci se ingrijorau ca dau semne de pedofilie :)... nu, nu inteleg in acest fel frumusetea copiilor, sunt doar niste mici ingeri si nu ma pot abtine sa nu remarc acest lucru... insa nu recomand nimanui care e mai sensibil sa manance la o terasa deschisa spre strada.. de la prima inghititura esti inconjurat de 3-4 copii in picioarele goale.. care te privesc drept in ochi si iti cer sa imparti cu ei tot ce ai in fata.. nu asta ar fi o problema.. ci faptul ca daca o faci.. in 10 secunde mai apar inca 10.. mai frumosi.. mai saraci.. mai tristi.. mai infometati. poate suna ciudat ca desi vin din romania.. unde se intalnesc aceste lucruri destul de des.. m-au marcat astazi atat de tare. pur si simplu nu stiu sa spun de ce m-au impresionat mai tare decat acasa.
incercati sa negociati cu copii de 8-10 ani care vand carti pe strada.. de fapt vin la tine la masa sa-ti vanda... sunt smart.. discuta (da, intr-o engleza mult mai buna decat intalnesti in ultra-turistica tailanda), iti zambesc.. iti dau replici prin care te pun la punct... sunt pur si simplu niste oameni de care nu poti sa nu te atasezi.
plec acum... dar revin.. m-am incalzit numai repovestind acum aceste momente.. oricum.. mergem sa bem o bere.. sper ca undeva unde sa fie multi localnici.. desi nu stiu cati dintre ei isi permit un asemenea lux.
revin
vineri, 25 ianuarie 2008
palariile periculoase
este 10:45 dimineata. acasa e aproape 5 noaptea... oare de aia inca mor de somn.. desi deja am terminat mic-dejunul pregatit de albertzel cu atata migala (omleta, salata de ton, cascaval, crema de branza, masline, gem, lapte...). din nou se pare ca nu am sanse sa scriu mai mult decat 4-5 randuri pentru ca albert ne grabeste sa iesim in oras.. ca sa apucam si noi sa vedem totusi ceva din singapore. azi e ultima zi aici... maine dimineata la prima ora zburam spre "chiang mai" in tailanda. ma uit in urma totusi si realizez ca de fapt nu am apucat sa povestesc absolut nimic despre singapore si ma ingrozesc ca de maine incepand nu stiu cat acces o sa mai am la net.
anyway... sosirea in singapore a fost marcata de un aeroport absolut superb dar mai ales de una din reactiile lui luci. de fapt.. reactiile lui luci la multe din chestiile din jur.. vor face in mod sigur subiectul unora dintre postarile mele. dupa verificarea pasapoartelor... vedem la un moment dat un nene cu o arma in spate dar cu o palarie atat de funny incat puteai crede ca se filmeaza vreun documentar despre vremurile colonialiste engleze din zona aceasta (gen.. casablanca.. english patient..etc). anyway.. nenea ala nu parea deloc periculos ci mai mult o atractie turistica. luci, mai in gluma mai serios, ma intreaba de ce sunt "indivizi armati" in aeroport. eu incerc sa-i aduc aminte de aeroportul ben-gurion din tel-aviv... dar replica lui m-a lasat fara cuvinte.. ca sa nu mai spun ca mi-a facut mare placere si mi-a gadilat orgoliul meu de very pro-israeli..."da, da la tel-aviv sunt aia de-ai nostri.. acolo stim sigur ca-s de partea noastra, sunt acolo sa ne apere si pe noi... aici nu stim nimic sigur" :)
..... mamaaaaaa.. ma innebuneste albert sa termin si sa ma pregatesc sa iesim in oras.. asa ca iar o sa termin inainte sa apuc povestesc ceva mai interesant... revin...
anyway... sosirea in singapore a fost marcata de un aeroport absolut superb dar mai ales de una din reactiile lui luci. de fapt.. reactiile lui luci la multe din chestiile din jur.. vor face in mod sigur subiectul unora dintre postarile mele. dupa verificarea pasapoartelor... vedem la un moment dat un nene cu o arma in spate dar cu o palarie atat de funny incat puteai crede ca se filmeaza vreun documentar despre vremurile colonialiste engleze din zona aceasta (gen.. casablanca.. english patient..etc). anyway.. nenea ala nu parea deloc periculos ci mai mult o atractie turistica. luci, mai in gluma mai serios, ma intreaba de ce sunt "indivizi armati" in aeroport. eu incerc sa-i aduc aminte de aeroportul ben-gurion din tel-aviv... dar replica lui m-a lasat fara cuvinte.. ca sa nu mai spun ca mi-a facut mare placere si mi-a gadilat orgoliul meu de very pro-israeli..."da, da la tel-aviv sunt aia de-ai nostri.. acolo stim sigur ca-s de partea noastra, sunt acolo sa ne apere si pe noi... aici nu stim nimic sigur" :)
..... mamaaaaaa.. ma innebuneste albert sa termin si sa ma pregatesc sa iesim in oras.. asa ca iar o sa termin inainte sa apuc povestesc ceva mai interesant... revin...
Traficantul de Orbit
din nou e aproape 3 noaptea si nu-mi e deloc clar ce zi e. aaaa.. am fost in seara asta la shabat la sinagoga din singapore :)) deci probabil e vineri spre sambata
asa... promiteam sa continui povestea sosirii aici. dar iar ma apuc de scris la o ora la care nu-mi acord prea multe sanse de a sta treaz mai mult de vreo 10 minute...
anyway.... in dubai am admirat cat am admirat... dupa care am ajuns... cu oarecari emotii la controlul pasapoartelor.. din nou in avion. as putea sa pierd din nou o seara doar povestind despre micile dar atractivele facilitati oferite de singapore airlines... dar vreau sa ajung si la altceva... asa ca o sa las seturile de ras, zecile de canale cu filme, jocurile online si mancarea delicioasa pentru mai tarziu
cu o seara inainte sa plec albert ma suna si imi spune sa cumpar neaparat guma de mestecat orbit. am crezut ca e vreo expresie cool de care eu nu am auzit pentru a spune... fa si tu rost de niste "iarba"... niste tigari... habar n-am.. ceva. dar nu. albert vroia in mod clar guma orbit si nimic altceva . la solicitarea mea de lamuriri suplimentare, acestea au sosit imediat..."aici se gasesc numai in farmacii si se pot cumpara numai cu reteta". inutil sa mentionez ca acum eram convins ca e un cod pentru vreun produs cu totul ilicit... dar din nou... eroare. albert nu glumea. europenii si americanii de aici asteapta nu nerabdare sosirea prietenii lor de departe.. pentru a-si primi binemeritatele cadouri.. .pachetzelele de orbit. ei... acum e acum... la livrarea mult ravnitului cadou.. irina (prietena lui albert pentru necunoscatori) zambeste satisfacuta si il intreaba pe albert "nu i-ai spus ca putea fi arestat, nu?" !!!??? what !!!???? albert: "well.. not really" "what!!!???... "traficul de guma se poate pedepsi cu amenzi foarte mari daca scapi de inchisoare" what!!!???
deja din momentul asta am inceput sa ma gandesc serios la posibilitatea de a nu iesi din casa pana duminica cand urmeaza sa plecam spre nordul tailandei.
haideti sa mai raman putin la acest subiect...( va dati seama cat de fascinat am fost eu de povestea asta). de ce nu se gaseste guma in singapore? se pare ca nu a fost dintotdeauna asa. la un moment dat un pusti rebel.. sa-i spunem "ionel" (veti intelege imediat de ce a primit acest onorant nume de cod).. la urcare in metrou a scos guma din gura si lipit-o pe banda de contact a usilor care tocmai de inchideau (ei.. ati inteles?). bineinteles ca ultratehnologia singaporeza a detectat acest mic impediment si trenul respectiv nu a mai plecat din statie... pana la detectarea "amenintarii". in acel moment toate trenurile de pe linia respectiva au fost oprite pentru a evita pericolul unor accidente. in cateva minute.. sistemul computerizat a oprit toate trenurile de pe toate liniile... iar in mai putin de o ora traficul in intreg orasul era complet paralizat. oamenii nu au ajuns la servici... multe plati nu s-au facut la timp... multe contracte au fost anulate... pierderile economice au fost imense!!! ... si asta pentru ca "ionel" nu a avut unde sa puna guma de care se plictisise... ei... acum intelegeti cum am ajuns eu un traficant periculos de...orbit? :)
revin...
asa... promiteam sa continui povestea sosirii aici. dar iar ma apuc de scris la o ora la care nu-mi acord prea multe sanse de a sta treaz mai mult de vreo 10 minute...
anyway.... in dubai am admirat cat am admirat... dupa care am ajuns... cu oarecari emotii la controlul pasapoartelor.. din nou in avion. as putea sa pierd din nou o seara doar povestind despre micile dar atractivele facilitati oferite de singapore airlines... dar vreau sa ajung si la altceva... asa ca o sa las seturile de ras, zecile de canale cu filme, jocurile online si mancarea delicioasa pentru mai tarziu
cu o seara inainte sa plec albert ma suna si imi spune sa cumpar neaparat guma de mestecat orbit. am crezut ca e vreo expresie cool de care eu nu am auzit pentru a spune... fa si tu rost de niste "iarba"... niste tigari... habar n-am.. ceva. dar nu. albert vroia in mod clar guma orbit si nimic altceva . la solicitarea mea de lamuriri suplimentare, acestea au sosit imediat..."aici se gasesc numai in farmacii si se pot cumpara numai cu reteta". inutil sa mentionez ca acum eram convins ca e un cod pentru vreun produs cu totul ilicit... dar din nou... eroare. albert nu glumea. europenii si americanii de aici asteapta nu nerabdare sosirea prietenii lor de departe.. pentru a-si primi binemeritatele cadouri.. .pachetzelele de orbit. ei... acum e acum... la livrarea mult ravnitului cadou.. irina (prietena lui albert pentru necunoscatori) zambeste satisfacuta si il intreaba pe albert "nu i-ai spus ca putea fi arestat, nu?" !!!??? what !!!???? albert: "well.. not really" "what!!!???... "traficul de guma se poate pedepsi cu amenzi foarte mari daca scapi de inchisoare" what!!!???
deja din momentul asta am inceput sa ma gandesc serios la posibilitatea de a nu iesi din casa pana duminica cand urmeaza sa plecam spre nordul tailandei.
haideti sa mai raman putin la acest subiect...( va dati seama cat de fascinat am fost eu de povestea asta). de ce nu se gaseste guma in singapore? se pare ca nu a fost dintotdeauna asa. la un moment dat un pusti rebel.. sa-i spunem "ionel" (veti intelege imediat de ce a primit acest onorant nume de cod).. la urcare in metrou a scos guma din gura si lipit-o pe banda de contact a usilor care tocmai de inchideau (ei.. ati inteles?). bineinteles ca ultratehnologia singaporeza a detectat acest mic impediment si trenul respectiv nu a mai plecat din statie... pana la detectarea "amenintarii". in acel moment toate trenurile de pe linia respectiva au fost oprite pentru a evita pericolul unor accidente. in cateva minute.. sistemul computerizat a oprit toate trenurile de pe toate liniile... iar in mai putin de o ora traficul in intreg orasul era complet paralizat. oamenii nu au ajuns la servici... multe plati nu s-au facut la timp... multe contracte au fost anulate... pierderile economice au fost imense!!! ... si asta pentru ca "ionel" nu a avut unde sa puna guma de care se plictisise... ei... acum intelegeti cum am ajuns eu un traficant periculos de...orbit? :)
revin...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)