la renaissance... of a blog...

Tocmai ma gandeam ce manifestari speciale ar trebui sa organizez pentru comemorarea unui an de la trecerea in nefiinta a acestui blog… cand am realizat ca mai exista un mic suflu… o respiratie.. o sansa la viata…

Asta pentru ca in perioada asta de …convalescenta.. s-au intamplat atat de multe lucruri… de atat de multe ori mi-am spus “that’s it.. nu pot lasa momentul asta sa treaca fara sa-l imortalizez in cateva cuvinte in micul meu jurnal”. Ca sa nu mai vorbesc de invidia care ma rodea de fiecare data cand admiram apetitul pentru povesti al prietenilor mei.. pasionati de propriile lor bloguri… dana, david, magdutza etc…

Am vrut sa povestesc despre a 10-a editie a festivalului te teatru T4t, unde am fost presedintele juriului, despre programul de diplomatie din vara asta de la ministerul de externe israelian, despre admiterea lui albertzel la cea mai tare scoala de business din europa, insead, despre sansa de a-l asculta, vedea, admira pe leonard cohen de doua ori in cursul acestui an, la londra si la bucuresti, despre fetivalul de film de la ierusalim si mai ales despre cel de la montpellier, despre “mazalsim corporate events”, firma pe care am deschis-o la sfarsitul lui septembrie, despre minunatul program limmud de la paris, despre weekendul de la moeciu cu prietenii de la salsa, despre cel mai reusit party de ziua mea din ultimii ani, despre cel mai bun tort din lume (alcazarul facut de mama mea), despre teambuilding-ul cu rolandberger, primul proiect al companiei mele si un mare success datorita intregii echipe cu care am lucrat.… si despre multe, multe altele…

Nu stiu de ce, dar nimic nu a reusit sa ma motiveze mai mult decat… un film...

Cred ca as fi fost luat de nebun si posibil legat (din motive de securitate)daca in avionul cu care am venit in Israel…(la momenul in care scriu aceste randuri, sunt in ierusalim).. m-as fi ridicat in picioare cu laptopul in brate si as fi inceput sa aplaud… la finalul filmului.. pentru ca asta a fost reflexul automat la ultima replica din “the lives of others”…
Cu greu m-am abtinut… si pentru ca intregul bagaj de emotii acumulate pe parcursul vizionarii trebuia sa se reverse cumva… mi-au dat lacrimile… E drept ca eu ma emotionez destul usor… dar mi-era atat de dor sa vad asa ceva. Stiti vorba aia cu fluturii din stomac… simptomatic pentru momentul in care te autodiagnostichezi “clar, m-am indragostit”. Well… un medic atent.. ar sti ca in cazul unor bolnavi atipici de genul meu.. asemenea simptom apare si in momentele rare in care sunt coplesit de emotii generate de un spectacol sau un film …

Nu sunt sigur ca pot sa imi gasesc cuvintele prin care sa va spun de ce mi-a placut atat de mult “the lives of others”… este o opera de arta… fara a fi pretentios, sofisticat, ambiguu… Este o poveste incredibil de simpla, spusa minunat, cu niste actori fabulosi.

Desi vorbeste despre a anumita perioada istorica.. si intreaga poveste este legata contextual de acele moment… filmul nu este nici pe departe despre sistemul totalitar est-german, despre Stasi, infioratoarea securitate care a distrus mii de vieti, si nici macar despre reprezentantii celor doua “tabere”… tortionarii pe de o parte si artistii si intelectualii reactionari pe de alta parte… Filmul vorbeste despre devenire, despre schimbare, despre metamorfozarea fiintei si spiritului uman, despre drumuri initiatice spre transformarea in “der gutten mensch”.

Partitura actoriceasca a personajului principal este o capodopera ce transcende dincolo de meserie si maiestria profesionistului… sunt doua ore de revelatie umanista, doua ore de o densitate izbitoare ce arhiveaza subtil viata in esenta pura.

Pot sa inchei doar cu sentimentul ca scurta si banala replica finala a filmului exprima cel mai bine satisfactia profunda de a fi fost calator prin cele doua ore…”it’s ok …it is for me” :)

care este capitala...?

e incredibil cat de ignorant sunt... eu la 7 ani nu stiam care e capitala cambodgiei.. sunt sigur de asta... nu prea sunt convins ca o stiam pe cea a frantei, angliei sau sua. sau poate doar au mai evoluat lucrurile de acum 21 de ani si dintr-odata copii sunt mult mai culti si mai interesati ... oricum.. undeva departe.. in nord-vestul cambodgiei.. considerata (pe buna dreptate) third world country ...printre mormanele de gunoi, colibele din chirpici si hotelurile Le Merdian si The Prince of Angkor .. si-a facut loc un mic pui de cambodgian.. in picioarele goale si cu hainele rupte... cu ochi sclipitori si zambet nebun.. care la la auzirea cuvantului romania a reactionat prompt "oh, capital bucharest" :)!:)!:)!

ma mai gandesc

e miezul noptii si noi suntem intr-un bar unde bem vin (eu), bere (luci) sau cocktailuri exotice (albert).. si mancam cu totii chicken curry.. o specialitate traditionala... desi initial indiana.. adaptata locului prin mirodenii locale si alte ingrediente.. desi putin picant.. absolut delicios.\
imi permit vreo 2-3 minute la net pentru ca sunt singurul care nu e absorbit de nu stiu exact ce meci din liga engleza. dupa cum spuneam.. nici picior de localnic.. in afara de absolut superbele fete de la bar.
hai sa o luam putin mai sistematic. prima destinatie dupa singapore a fost chiang mai nordul tailandei. deja o alta lume decat cea din care veneam (ma refer la singapore). a fost senzatia pe care o traiesc cand ma intorc de la londra la bucuresti. din pacate nu mai tin minte multe lucruri.. vreau doar sa povestesc putin despre excursia de o zi pe care am facut-o in regiune. excursiile astea...(apropo.. lucrul asta e valabil in absolut toate regiunile din tioate tarile din zona) sunt organizate de 2-3 firme (tour-operators) insa se vand de sute (nu exagerez) de agentii.. si chiar localnici. fac o paranteza ca sa mentionez despre adapatarea asiatica a unui concept capitalist si anume acela de servicii integrate. daca cumva cineva crede ca soferul de taxi (sau de tuc-tuc) este doar sofer .. se inseala amarnic. ei iti pot oferi absolut, Absolut, orice! rezervare la hotel, bilete de tren, autobuz, vapor, bilete la muzee, croitori, frizeri, femei, baruri, droguri.. Orice.
Pentru ca intreg sistemul turistic este o jungla concurentiala care se bazeaza pe comisioane. Asa ca se castiga din orice!....
ma opresc putin.. revin.. chiar pe postarea asta

superba mizerie

de la ultima postare si pana astazi au trecut cred mai bine de doua saptamani... de multe ori am inceput sa scriu cate ceva, dupa care am renuntat... traiesc niste momente fantastice si nu imi dau seama cum ar trebui sa pun aceste lucruri in cuvinte pentru a reda cat mai fidel emotiile si senzatiile prin care trec. nici macar miile (si nu exagerez) de poze pe care le-am facut nu vor putea niciodata sa redea atmosfera aceasta de aici... atat de diferita de cea cu care suntem obisnuiti pe strazile europene.
parca nici mie nu imi vine sa cred cand o spun dar intr-adevar.. sunt in phnom penh, in capitala cambodgiei, una dintre cele mai sarace tari din lume. si de cand nu am mai scris nimic... am trecut prin tailanda.. si mai ales prin vietnam. si doamne! ce experienta a fost asta. ieri aveam senzatia ca toata excursia asta se apropie de final si nu mai am nimic nou de vazut.. gresit.. in fiecare zi descopar ceva nou.. ba nu, in fiecare minut. stiu ca ce scriu acum suna foarte dezordonat.. de asta sper sa nu citteasca prea multi.. dar nu pot sa mai las lucrurile sa treaca prin mine fara sa le povestesc ... amintirile raman,, dar senzatiile se pierd incet incet.
sper sa apuc sa spun la un moment dat si despre tailanda si vietnam.. dar acum vreau sa povestesc putin despre cambodgia
nu puteti sa va imaginati contraste mai puternice decat aici.. mizerie si saracie absoluta, copii bolnavi zacand pe marginea drumului.. iar pe partea cealalta a strazii.. vile luxoase, masini de sute de mii de dolari si terase sclipitoare pentru turisti. nu gasesc cuvintele prin care sa descriu insa frumusetea oamenilor. exact cum ati citit... frumusetea oamenilor. sunt superbi!!!! femei, barbati si copii... cambodgienii sunt o rasa aparte .. poate mai aproape de Dumnezeu.. pentru ca au cu adevarat ceva magic. te privesc in ochi cu mult curaj si demnitate.. iar ochii lor sclipesc, zambesc.. te umplu de o caldura.. pe care nu o intelegi dar te face cu o picatura mai fericit.
nu, sa nu credeti ca sunt high...(desi nu ar fi greu... ca o paranteza.. la terase se gaseste in meniu "happy pizza".. pentru cei care viseaza la amsterdam.. nu va fi greu sa isi dea seama care este ingredientul de baza la aceasta specialitate culinara). dar e greu... e foarte greu sa zambesti celor din jur.. cand iti dai seama cat de mult se bucura pentru cei 50 de centi lasati ca tip... si mai ales cand vezi copiii... dupa cum spuneam mai devreme.. cei mai fumosi copii din lume sunt aici... nu am nici un dubiu. albert si luci se ingrijorau ca dau semne de pedofilie :)... nu, nu inteleg in acest fel frumusetea copiilor, sunt doar niste mici ingeri si nu ma pot abtine sa nu remarc acest lucru... insa nu recomand nimanui care e mai sensibil sa manance la o terasa deschisa spre strada.. de la prima inghititura esti inconjurat de 3-4 copii in picioarele goale.. care te privesc drept in ochi si iti cer sa imparti cu ei tot ce ai in fata.. nu asta ar fi o problema.. ci faptul ca daca o faci.. in 10 secunde mai apar inca 10.. mai frumosi.. mai saraci.. mai tristi.. mai infometati. poate suna ciudat ca desi vin din romania.. unde se intalnesc aceste lucruri destul de des.. m-au marcat astazi atat de tare. pur si simplu nu stiu sa spun de ce m-au impresionat mai tare decat acasa.
incercati sa negociati cu copii de 8-10 ani care vand carti pe strada.. de fapt vin la tine la masa sa-ti vanda... sunt smart.. discuta (da, intr-o engleza mult mai buna decat intalnesti in ultra-turistica tailanda), iti zambesc.. iti dau replici prin care te pun la punct... sunt pur si simplu niste oameni de care nu poti sa nu te atasezi.
plec acum... dar revin.. m-am incalzit numai repovestind acum aceste momente.. oricum.. mergem sa bem o bere.. sper ca undeva unde sa fie multi localnici.. desi nu stiu cati dintre ei isi permit un asemenea lux.
revin

palariile periculoase

este 10:45 dimineata. acasa e aproape 5 noaptea... oare de aia inca mor de somn.. desi deja am terminat mic-dejunul pregatit de albertzel cu atata migala (omleta, salata de ton, cascaval, crema de branza, masline, gem, lapte...). din nou se pare ca nu am sanse sa scriu mai mult decat 4-5 randuri pentru ca albert ne grabeste sa iesim in oras.. ca sa apucam si noi sa vedem totusi ceva din singapore. azi e ultima zi aici... maine dimineata la prima ora zburam spre "chiang mai" in tailanda. ma uit in urma totusi si realizez ca de fapt nu am apucat sa povestesc absolut nimic despre singapore si ma ingrozesc ca de maine incepand nu stiu cat acces o sa mai am la net.
anyway... sosirea in singapore a fost marcata de un aeroport absolut superb dar mai ales de una din reactiile lui luci. de fapt.. reactiile lui luci la multe din chestiile din jur.. vor face in mod sigur subiectul unora dintre postarile mele. dupa verificarea pasapoartelor... vedem la un moment dat un nene cu o arma in spate dar cu o palarie atat de funny incat puteai crede ca se filmeaza vreun documentar despre vremurile colonialiste engleze din zona aceasta (gen.. casablanca.. english patient..etc). anyway.. nenea ala nu parea deloc periculos ci mai mult o atractie turistica. luci, mai in gluma mai serios, ma intreaba de ce sunt "indivizi armati" in aeroport. eu incerc sa-i aduc aminte de aeroportul ben-gurion din tel-aviv... dar replica lui m-a lasat fara cuvinte.. ca sa nu mai spun ca mi-a facut mare placere si mi-a gadilat orgoliul meu de very pro-israeli..."da, da la tel-aviv sunt aia de-ai nostri.. acolo stim sigur ca-s de partea noastra, sunt acolo sa ne apere si pe noi... aici nu stim nimic sigur" :)
..... mamaaaaaa.. ma innebuneste albert sa termin si sa ma pregatesc sa iesim in oras.. asa ca iar o sa termin inainte sa apuc povestesc ceva mai interesant... revin...

Traficantul de Orbit

din nou e aproape 3 noaptea si nu-mi e deloc clar ce zi e. aaaa.. am fost in seara asta la shabat la sinagoga din singapore :)) deci probabil e vineri spre sambata
asa... promiteam sa continui povestea sosirii aici. dar iar ma apuc de scris la o ora la care nu-mi acord prea multe sanse de a sta treaz mai mult de vreo 10 minute...
anyway.... in dubai am admirat cat am admirat... dupa care am ajuns... cu oarecari emotii la controlul pasapoartelor.. din nou in avion. as putea sa pierd din nou o seara doar povestind despre micile dar atractivele facilitati oferite de singapore airlines... dar vreau sa ajung si la altceva... asa ca o sa las seturile de ras, zecile de canale cu filme, jocurile online si mancarea delicioasa pentru mai tarziu
cu o seara inainte sa plec albert ma suna si imi spune sa cumpar neaparat guma de mestecat orbit. am crezut ca e vreo expresie cool de care eu nu am auzit pentru a spune... fa si tu rost de niste "iarba"... niste tigari... habar n-am.. ceva. dar nu. albert vroia in mod clar guma orbit si nimic altceva . la solicitarea mea de lamuriri suplimentare, acestea au sosit imediat..."aici se gasesc numai in farmacii si se pot cumpara numai cu reteta". inutil sa mentionez ca acum eram convins ca e un cod pentru vreun produs cu totul ilicit... dar din nou... eroare. albert nu glumea. europenii si americanii de aici asteapta nu nerabdare sosirea prietenii lor de departe.. pentru a-si primi binemeritatele cadouri.. .pachetzelele de orbit. ei... acum e acum... la livrarea mult ravnitului cadou.. irina (prietena lui albert pentru necunoscatori) zambeste satisfacuta si il intreaba pe albert "nu i-ai spus ca putea fi arestat, nu?" !!!??? what !!!???? albert: "well.. not really" "what!!!???... "traficul de guma se poate pedepsi cu amenzi foarte mari daca scapi de inchisoare" what!!!???
deja din momentul asta am inceput sa ma gandesc serios la posibilitatea de a nu iesi din casa pana duminica cand urmeaza sa plecam spre nordul tailandei.
haideti sa mai raman putin la acest subiect...( va dati seama cat de fascinat am fost eu de povestea asta). de ce nu se gaseste guma in singapore? se pare ca nu a fost dintotdeauna asa. la un moment dat un pusti rebel.. sa-i spunem "ionel" (veti intelege imediat de ce a primit acest onorant nume de cod).. la urcare in metrou a scos guma din gura si lipit-o pe banda de contact a usilor care tocmai de inchideau (ei.. ati inteles?). bineinteles ca ultratehnologia singaporeza a detectat acest mic impediment si trenul respectiv nu a mai plecat din statie... pana la detectarea "amenintarii". in acel moment toate trenurile de pe linia respectiva au fost oprite pentru a evita pericolul unor accidente. in cateva minute.. sistemul computerizat a oprit toate trenurile de pe toate liniile... iar in mai putin de o ora traficul in intreg orasul era complet paralizat. oamenii nu au ajuns la servici... multe plati nu s-au facut la timp... multe contracte au fost anulate... pierderile economice au fost imense!!! ... si asta pentru ca "ionel" nu a avut unde sa puna guma de care se plictisise... ei... acum intelegeti cum am ajuns eu un traficant periculos de...orbit? :)
revin...

... si am plecat.. departe

nici nu stiu cat o sa fiu in stare sa scriu la ora asta. sunt mort de oboseala, ochii imi sunt aproape inchisi... sunt sigur ca voi fi destul de incoerent dar sunt sigur ca pana maine voi uita multe din lucrurile pe care vreau sa le scriu asa ca prefer varianta dezordonata ...
anyway... am vrut sa scriu multe si despre mica vacanta de iarna de la piatra neamt... dar nu am reusit sa ma mobilizez.. ar fost multe lucruri frumoase de spus. dar in nici un caz acum... la ora 1.50 am, la peste 30 de grade, in livingul apartamentului lui albert din singapore, nu am sa ma apuc sa povestesc despre zapezile de la piatra neamt :)
iata ca in mod subtil am ajuns la ce era mai important... doamnelor, domnisoarelor si domnilor... sa bata tobele... ma tare.... yeeeaahhhh... sunt in singapore!!!!!
nici nu stiu de unde sa incep... poate de la costumele stewardeselor de la singapore airlines:) problema mea este ca nu as fi deloc in stare sa descriu superbele rochii (de fapt nici nu stiu daca chestiile alea se numesc rochii sau nu.. oricum erau superbe). sper sa nu uit ca la intoarcere sa fac poze pe care sa le pun aici ca sa vedeti despre ce vorbesc. haideti sa vorbim putin despre escala la dubai. pentru cei care il cunosc pe luci (prieten bun si colegul meu in aceasta excursie) nu va fi nici o mirare cand le voi spune cat a incercat sa ma convinga sa-mi schimb pasaportul pentru ca voi avea mari probleme cu aterizarea in emiratele arabe unite din cauza vizelor mele de israel. dupa verificari la ambasada din bucuresti am inteles ca panicile lui luci nu sunt justficate asa ca am renuntat la temerara incercare de a-mi schimba pasaportul in regim de urgenta. trebuie sa mentionez ca pe durata escalei pasagerii puteau alege sa coboare sau sa ramana in avion. la aterizarea in dubai am intrebat totusi pe "flight superviser" daca stie cumva despre restrictii de acest gen. la care raspunsul lui a fost "no sir, but considering where we are, i would strongly advise you to remain in the plane". luci care era langa mine... a zambit satisfacut, gata sa coboare tinand in mana pasaportul lui nou noutz. (dar la care, by the way, nu a putut sa schimbe numele de leibovici.. chiar si cu taxa de urgente de la pasapoarte :))
orgoliul meu s-a umflat instantaneu... si am decis ca riscul de a-mi petrece urmatoarea perioada prin beciuri arabesti nu era atat de infricosator.. asa ca am decis intantaneu ca e cazul sa fiu curajos.
ei... momentul in care am trecut de primul control a fost si cel in care mi s-a taiat respiratia si asta nu pentru ca s-ar fi hotarat emiratzii sa-mi faca o "bucurie" ci pentru ca dintr-odata... am avut senzatia ca am intrat intr-o padure de palmieri!!! senzatia de statiune de lux a urmat imediat caci printre palmierii giganti au inceput sa se intrevada restaurante elegante si magazine superbe si fantani arteziene.imi cer scuze daca nu e m-am facut inteles... asta era in interiorul aeroportului :)
... stiti ce... cedez... sunt prea obosit.. promit sa imi fac maine timp sa continu.. oricum mi-am notat pe o bucatzica de hartie lucuruile despre care as vrea sa povestesc...
mai e si maine o zi... de fapt, ce zi e azi? miercuri, joi... sau e deja vineri...? si cat o mai fi ceasul...? hmmmm... destul de confuz...